Comisia Europeană va aloca 200 de milioane de euro, prin programul InvestEU, pentru dezvoltarea reactoarelor modulare de mici dimensiuni (SMR), un semnal că energia nucleară rămâne o componentă importantă a strategiei energetice europene. Anunțul a fost făcut de europarlamentarul PNL Virgil Popescu, în urma unei dezbateri din Comisia pentru Industrie, Cercetare și Energie (ITRE) a Parlamentului European.
200 de milioane de euro pentr SMR-uri
Potrivit fostului ministru al Energiei, reprezentanții Comisiei Europene au reconfirmat că fiecare stat membru are libertatea de a-și stabili propriul mix energetic și de a decide nivelul investițiilor în energia nucleară, fără constrângeri privind alegerea tehnologiilor utilizate.
Virgil Popescu susține că independența energetică a Europei nu poate fi construită exclusiv pe surse regenerabile și că energia nucleară trebuie să funcționeze în complementaritate cu acestea.
„Europa și România au nevoie de ambele. Doar împreună pot asigura energie sigură, accesibilă și competitivă pentru cetățeni și economie”, a afirmat europarlamentarul.
În cadrul discuțiilor cu Céline Gauer, director general responsabil de energie în cadrul Comisiei Europene, acesta a solicitat clarificări privind sprijinul acordat sectorului nuclear și măsurile prin care UE intenționează să reducă dependența de tehnologiile verzi importate din China.
UE vrea să reducă dependența de tehnologia chineză
Un alt subiect abordat a fost vulnerabilitatea Europei în ceea ce privește importurile de echipamente critice, precum invertoarele utilizate în instalațiile fotovoltaice și sistemele de stocare a energiei.
Potrivit lui Virgil Popescu, Comisia Europeană pregătește măsuri pentru întărirea standardelor de securitate cibernetică și pentru diminuarea riscurilor generate de dependența de tehnologiile provenite din China, în paralel cu stimularea producției europene de echipamente energetice.
România mizează pe proiectele nucleare
Fostul ministru al Energiei consideră că România trebuie să accelereze investițiile în sectorul nuclear și să continue proiectele strategice începute în ultimii ani.
Acesta a amintit că în mandatul său au fost lansate proiectele pentru reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, precum și dezvoltarea primelor reactoare modulare de mici dimensiuni (SMR), apreciind că finalizarea acestor investiții este esențială pentru securitatea energetică și competitivitatea economiei românești.
„Securitatea energetică nu este doar un obiectiv economic, ci o condiție esențială pentru competitivitatea României și pentru a putea asigura prețuri accesibile la energie. Voi continua să susțin ferm energia nucleară ca pilon strategic al viitorului energetic al României și al Europei”, a transmis Virgil Popescu.