Delgaz Grid, compania de distribuție a energiei electrice și gazelor naturale din grupul german E.ON, își consolidează implicarea în formarea profesională prin semnarea a 23 de parteneriate cu instituții de învățământ tehnic dual și profesional din întreaga țară. Obiectivul: pregătirea unei noi generații de electricieni, tehnicieni, instalatori, sudori și operatori de distribuție, pentru anul școlar 2025–2026.
Delgaz Grid oferă burse pe durata studiilor
Peste 200 de elevi din 15 județe vor urma programe de practică în cadrul companiei, fiind îndrumați de specialiști Delgaz Grid și având acces la echipamente moderne și condiții reale de lucru. Cei 108 elevi din domeniul gazelor naturale se pregătesc pentru meserii precum instalator, sudor și operator distribuție, iar 95 de tineri se specializează în domeniul electricității — de la tehnicieni în instalații electrice până la electricieni în construcții.
Delgaz Grid oferă elevilor burse pe durata studiilor, echipamente individuale de protecție și posibilitatea de angajare după finalizarea pregătirii. Cei mai performanți pot participa la competițiile profesionale interne, „Olimpiada Tehnică” și „Trofeul Electricianului”, menite să încurajeze excelența și performanța tehnică.
Parteneriatele companiei includ și mediul universitar, prin colaborări cu facultăți de profil tehnic, precum cea de Inginerie Electrică din București, unde studenții pot efectua stagii de practică în cadrul rețelei Delgaz Grid. În plus, compania este membră a mai multor consorții regionale pentru dezvoltarea învățământului dual, coordonate de universități din Suceava, Bacău și Târgu Mureș.
Cu o rețea de 26.000 km de gaze naturale și 82.000 km de rețea electrică în 20 de județe, Delgaz Grid deservește 3,6 milioane de clienți. De la intrarea pe piața locală, în 2005, grupul E.ON a investit 2,4 miliarde de euro în modernizarea infrastructurii și a contribuit cu 3,8 miliarde de euro la bugetul statului.
Inițiativa actuală marchează o etapă importantă în strategia companiei de a combate deficitul de specialiști în domeniul energetic și de a susține tranziția către o economie modernă și sustenabilă, bazată pe competențe tehnice solide și formare continuă.