Ideea redeschiderii unor centrale pe cărbune deja închise poate părea o soluție rapidă pentru actuala criză energetică, însă riscă să provoace un conflict major cu Bruxelles-ul și să blocheze fonduri europene de miliarde de euro. Avertismentul vine de la secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, care susține că modificarea angajamentelor asumate prin PNRR ar putea avea consecințe financiare și politice grave pentru România.
Într-o postare publicată pe Facebook, oficialul afirmă că reluarea activității unor unități pe bază de cărbune deja închise și pentru care România a primit finanțare europeană în vederea înlocuirii lor cu proiecte alternative reprezintă un risc major.
„Ideea de a redeschide unităţi de producţie pe bază de cărbune care au fost deja închise şi pentru care România a primit deja bani pentru a face proiecte alternative sună bine politic, dar este extrem de periculoasă. O astfel de decizie poate atrage penalităţi financiare semnificative şi poate afecta credibilitatea României în faţa partenerilor europeni”, a transmis Cristian Bușoi.
Guvernul încearcă să păstreze în funcțiune Turceniul prin negociere
Secretarul de stat face diferența între redeschiderea unor capacități deja închise și negocierea cu Comisia Europeană pentru menținerea temporară în exploatare a unor grupuri energetice considerate esențiale pentru siguranța Sistemului Energetic Național.
Potrivit acestuia, premierul Ilie Bolojan, ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, și Ministerul Energiei poartă discuții cu Bruxelles-ul pentru păstrarea în funcțiune a Unității de la Turceni, în cadrul negocierilor privind Jalonul 119A din PNRR, care vizează reforma pieței energiei și reducerea utilizării cărbunelui.
„Avem în sprijinul demersului nostru concluziile studiului validat şi de ACER, precum şi realitatea dificilă din aceste zile cu care se confruntă România şi întreaga regiune. Este esenţial, însă, să facem diferenţa între negocierea menţinerii temporare a unor capacităţi energetice şi anularea, printr-o modificare legislativă, a unei reforme deja asumate, validate şi finanţate”, a explicat Bușoi.
România riscă să piardă peste un miliard de euro
Oficialul avertizează că modificarea legislației privind eliminarea treptată a cărbunelui ar putea avea efecte directe asupra finanțărilor europene.
Potrivit acestuia, România riscă blocarea cererilor de plată cu numerele 5 și 6 din PNRR, penalități de peste un miliard de euro și întârzierea unor investiții importante.
„Consecinţele pentru România pot fi serioase: blocarea cererilor de plată nr. 5 şi nr. 6 din PNRR, penalităţi care pot ajunge la peste un miliard de euro şi punerea în pericol a fondurilor destinate spitalelor, şcolilor şi infrastructurii, inclusiv a unor proiecte energetice importante. În aceste momente, interesul României trebuie să prevaleze în faţa oricăror interese politice”, a subliniat secretarul de stat.
Amendamentul adoptat de Senat schimbă calendarul decarbonizării
Declarațiile lui Cristian Bușoi vin după ce Senatul a adoptat proiectul privind decarbonizarea sectorului energetic, introducând un amendament propus de PSD.
Acesta stabilește că eliminarea treptată a capacităților de producție pe bază de lignit și huilă va putea avea loc numai după construirea și punerea în funcțiune a unor noi capacități energetice echivalente.
În același timp, legea introduce excepții care permit construirea unor noi unități pe cărbune în situații excepționale, precum mobilizarea, starea de război, starea de urgență sau alte amenințări la adresa securității și suveranității naționale.
Guvernul încearcă să împace securitatea energetică și obligațiile europene
Ministerul Energiei susține că obiectivul actual este găsirea unui compromis cu Comisia Europeană, astfel încât România să poată menține temporar capacitățile necesare pentru siguranța alimentării cu energie, fără a pierde fondurile europene deja negociate.
„Avem nevoie de responsabilitate, claritate şi decizii echilibrate, care să protejeze atât securitatea energetică a României, cât şi interesele financiare ale ţării”, a transmis Cristian Bușoi.